Promovare a produselor tradiționale și artizanale românești: Ulei
Se afișează postările cu eticheta Ulei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ulei. Afișați toate postările

16 iulie 2017

Uleiul presat la rece din Somcuta Mare

Uleiul presat la rece din Somcuta Mare


Produs: Ulei presat la rece Somcuta Mare
Producator: SC Alco SRL

Familia: Pop (tatal), Muresan (fiica si ginerele)

Localitate: Somcuta Mare, Maramures

Traditie din 2016


"Gustul copilariei"

17 iunie 2017

Uleiul extravirgin de floarea-soarelui Zorian

Uleiul extravirgin de floarea-soarelui Zorian


Produs: Ulei extravirgin de floarea-soarelui presat la rece

Denumire: Zorian
Producator: Co Prod Sor
Familia: Genoveva Cojocaru
Localitate: Oteleni, Iasi
Traditie din 2006

"Adauga un strop de soare."

Cantitate: 1000 ml
Ingrediente: ulei presat la rece 100% natural din seminte de floarea-soarelui.
Valori nutritionale/100 mg: zaharuri 0 g, grasimi 99.9%, proteine < 0.01 %, valoare energetica 899 kcal.


21 martie 2017

Uleiul presat la rece Luna Solai - traditie din 2011

Uleiul presat la rece Luna Solai - traditie din 2011

luna solai

Produs: Ulei presat la rece
Denumire: Luna Solai

Producator: Taf Presoil
Familia: Tulai
Localitate: Luncani, Cluj
Traditie: din 2011


"Asortat stilului tău de viață sănătos"

     Uleiul presat la rece de la Luna a fost primul produs comandat de catre noi dupa ce am dat curs proiectului "La Onuca", care isi propune si el, tot "la rece", sa aduca o critica pozitiva sau negativa, amatoriala, simpla, pe piata atat de firava, tanara si imatura a produselor locale traditionale, bio si artizanale. Te vom ajuta sa descoperi branzeturi, dulceturi, gemuri, siropuri, carnati, miere, mustar, produse din peste, produse de panificatie, lactate, pe scurt tot ce este cel mai necesar, practic si accesibil in casa unei familii.

     "Povestea uleiurilor noastre a inceput, in 1998, intr-un sat din campia transilvaniei, Luna, nume de la care se inspira brandul produsului, dintr-o nevoie de procesare locala a semintelor de floarea soarelui pentru consumul familiilor agricultorilor din zona."

     Asadar, din marea varietate de uleiuri presate la rece noi am ales cel din floarea soarelui, cu si fara condimente (piper, ardei iute, cimbru), respectiv ulei de nuca. Ulei de floarea soarelui, sau "oloi de ruje" cum ii mai spune Onuca :) care ii aduce aminte de cel facut de bunici la nana "Ruje Mercii", sau la moara la "Tarzan" :) . In copilarie erau cei mai fericiti cand aveau seminte si mergeau sa faca ulei, iar Onuca e si acum in extaz cand rontaie si sparge seminte. Gama completa oferita de Luna Solai mai cuprinde uleiul presat la rece din seminte de dovleacseminte de in brun, rapitacanepa.


Cantitate: 250 ml.
Ingrediente: ulei de floarea-soarelui obtinut prin presare la rece, cu cimbru, piper si ardei iute. Contine vitamina A, D, E.
Valori nutritionale/100 g: grasimi 99.9 g, din care acizi grasi saturati 10.71 g, acizi grasi mononesaturati 19.83 g, acizi grasi polinesaturati 69.46 g, proteine 0 g, fibre 0 g, sare 0 g, valoare energetica 899.91 kcal.


Cantitate: 250 ml.
Ingrediente: ulei de nuca obtinut prin presare la rece.
Valori nutritionale/ 100 g: grasimi 99.87 g, din care acizi grasi saturati 9 g, acizi grasi mononesaturati 17.64 g, acizi grasi polinesaturati 73.23 g, proteine 0 g, valoare energetica 897 kcal.

     "Uleiul de nuca presat la rece se deosebeste prin gust, aroma si culoare specifica. Este bogat in acizi grasi polinesaturati Omega 3 si 9. Uleiul presat la rece este un produs obtinut prin zdrobirea semintelor oleaginoase si presarea lor fara ca ele sa fie supuse unor procese termice sau chimice. Tehnologia pe care o aplicam ajuta la pastrarea gustului natural, specific semintelor si permite extragerea intr-o proportie mai mare a nutrientilor, antioxidantilor, vitaminelor, mineralelor.

     La prima vedere ai spune "scump", cum de altfel par sa fie toate produsele "bio", la noi majoritatea spun ca este scump sa mananci sanatos. Adevarul este ca in mare parte asa este, dar daca analizam putin mai bine raportul calitate-pret vei sta sa te mai gandesti putin. Intrebarea este, ce anume consumai cu clasicul ulei de floarea soarelui, uneori mai limpede decat apa? Achizitionai cate 2 litri in acelasi timp, sau chiar 5 litri, "sa fie". Cele 3 sticle achizitionate de noi au fost in jur de 67 RON cu tot cu transportul (plus un martisor :) ), un cost care la prima vedere e "wow", iar daca stam sa comparam ca in euro ar veni undeva la doar 15 euro, si e cu atat mai revoltator cand stam sa ne gandim ca e o suma neglijabila pentru un vestic, de aici concluzia ca este costisitor pentru un roman sa manance sanatos, atata timp cat pretul alimentelor este aproape la acelasi nivel cu tarile occidentale, insa veniturile net diferite. De aici si explicatia lipsei culturii alimentatiei in tara noastra, "mancam mult si prost", achizitionam produse ieftine ca sa putem lua cat mai multe din fiecare, in loc sa mancam mai putin dar mai sanatos. Este adevarat ca este foarte greu sa schimbi obiceiul alimentar brusc, lucru resimtit si de noi pe pielea noastra, deoarece "gena" este programata deja intr-un anumit fel si uneori tot simti nevoia sa rupi rutina si sa "evadezi" intr-un platou mare plin de colesterol. Unele mirosuri si gusturi ne sunt impregnate deja in "gene", ne sunt imprimate deja in amintirile copilariei.

     Insa, reversul medaliei, sa vedem ce schimba totusi si de ce merita sa schimbi stilul de alimentatie si sa achizitionezi astfel de produse. De la prima deschidere a capacului uleiului de floarea soarelui presat la rece te izbeste un miros puternic, iar la gustare poti simti o aroma foarte corecta de seminte de floarea soarelui. Consistenta lui este net superioara uleiurilor din comert, dar, nu surprinzatoare, ne asteptam la ceva mai dens. Culoarea, de asemenea, net mai inchisa decat a celor din comert. Uleiul de nuca, unul destul de costisitor, dar unul cu o esenta la fel de puternica si corecta. Cel condimentat ne asteptat sa fie mai picant decat atat, domina gustul semintei de floarea soarelui peste cel al ierburilor. Unde castigi asadar? In primul rand sunt sanatoase, naturale, produse prin metode clasice. In ce priveste raportul cost-beneficiu, dupa cum discutam mai sus, vei fii tentat sa folosesti mai putin fiind constient de pretul pe care l-ai dat, vei fii tentat de asemenea sa gatesti feluri de mancare care necesita mai putin ulei, vei gati mai putine prajeli. Aceste tipuri de uleiuri sunt ideale de asemenea pentru salate, in special cel de nuca, asa ca vei simti diferenta si la casa supermarketului, inversand raportul carne-legume achizitionate.

     "Luna Solai fabricat prin tehnologoia presarii la rece, este un produs natural, obtinut din seminte alese cu grija nesupuse tratamentelor termice sau chimice, ceea ce confera produsului o calitate superioara uleiurilor presate la cald sau rafinate. Uleiurile astfel procesate pastreaza bogatia de elemente nutritive, vitamine, minerale continute de semintele din care sunt facute. Prospetimea, calitatea si gustul excelent sunt principalele proprietati ale uleiurilor Luna Solai. Tehnologia pe care noi o aplicam (cea a presarii la rece) ajuta la pastrarea gustului natural, specific semintelor, permite extragerea intr-o proportie mai mare a nutrientilor, antioxidantilor, vitaminelor, mineralelor etc., comparativ cu celelalte procedee (presare la cald sau rafinare). Folosirea caldurii la fabricarea uleiului sporeste cantitatea de produs obtinuta, insa reduce cantitatea de vitamine, minerale si substante nutritive, modifica aroma naturala calitatea lor si aduce modificari organoleptice."


     Si ca sa dam o nota si mai mare de seriozitate acestui produs, ca o recunostinta a meritelor lui, va mai spunem ca Luna Solai a devenit in 30 noiembrie 2014 furnizor oficial al Casei Regale a Romaniei. De asemenea, uleiul a castigat la nivel international distinctia "Superior Taste Award" la Bruxelles.

     Structura acizilor grasi si continutul de acizi grasi Omega 3 si Omega 6, la nivelul fiecarui tip de ulei Luna Solai:

luna solai

     Mai multe informatii puteti gasi accesand linkurile de mai jos. In ce priveste prezentarea, informatiile oferite si promovarea, nu am nimic ce sa reprosez, un site construit foarte frumos, produsele sunt prezentate intr-o lumina foarte buna, recipientele nu cred ca au fost o investitie deloc mica, exista un magazin online de unde poti comanda uleiul pe care il doresti, informatiile nutritionale sunt generoase, consumatorul este bine informat. Parerea noastra este ca au fost efectuati foarte profesional toti pasii necesari, mai lipseste doar demararea eventual a unei recunoasteri la nivel national si european ca produs traditional.